Monologul unui scriitor care nu are timp

0

aprilie 18, 2015 by luluca02

Din ce in ce mai mult, am din ce in ce mai putin timp. Cand eram mic, timpul se scurgea lent, aveam timp sa ma plictisesc si sa ma uit cum soarele coboara incet, incet la apus. Acum, in mod absolut bizar, este complet invers. Abia ma trezesc buimac si nauc, ca imediat se face noapte si timpul parca ar fi fugit. Si atunci, ca si acum, apasarea lui lenta sau rapida, ma sufoca. Aveam prea mult timp. Am prea putin timp. Oare Pamantul se invarte mai repede? Oare clipesc eu mai des? Oare din cauza ca ma droghez cu prea multe cafele si beau prea mult alcool. Se strange timpul din cauza unui pahar de vin?

time love

Oh, dragostea mea, ma gandesc intotdeauna la tine, dar adevarul e ca nu am timp sa-ti mai scriu. Nu am timp sa vorbesc cu tine, sa te tin de mana, sa-ti fac promisiuni desarte, sa-ti mangai parul la culcare. Nu am timp nici de sex. Nu mai am timp sa iti scriu poezii. Dragostea asta a cazut prost. Nu am timp nici sa mananc, sa citesc in liniste o carte, sa ma uit la un film fara sa dau pe repede inainte. Nu am timp sa mergem la cinema sau sa ascult muzica tinandu-te in brate. Nu am timp sa-mi fac planuri de vacanta si sa ne plimbam impreuna la celalalt capat al lumii, sa ne uitam la luna chinezeasca si sa te sarut cand rasare soarele in Tokyo. Crede-ma, tare mult as fi vrut…

Nici nu mai am timp sa ma gandesc la mine si la ceea ce vreau sa fac cu adevarat. Stii si tu, cand nu stii unde vrei sa ajungi, niciun vant nu e prielnic. Dar nu am timp sa ma gandesc la incotro. Nu am timp sa ma gandesc la de ce. Nu am timp sa ma gandesc daca exista sau nu Dumnezeu, daca emisiunile de la tv sunt mai proaste sau mai bune decat acum 5 ani sau daca incalzirea globala se simte sau nu. Nici vorba sa ies in oras cu prietenii!

Imi pare rau ca nu am timp sa te iubesc cum as vrea. Sa ma cert cu tine si sa ne impacam.

time

Am ajuns un nod la o cravata, un nod care se face tot mai mic. Ma simt strain pe aceasta planeta unde nu nu mai am aer, nici timp. Am auzit ca unii pacienti bolnavi de cancer, carora li se spune ca nu mai au prea mult timp, o suta de zile sa zicem, incep sa traiasca cu adevarat. Dar cum de afla ei brusc ce e viata si cum trebuie s-o traiesti? Eu cred ca lor astfel li se ofera timpul. Li se ofera 100 de zile de trait, in  timp ce eu nu am nicio secunda. In timp ce eu alerg dupa putin mai mult timp. Si cum ai vrea tu sa am timp sa iubesc? Si cum ai vrea tu sa am timp sa mai scriu? Nu am timp si alerg incolo si incoace incercand sa mai economisesc cate ceva.

De fapt acum ma intreb daca alerg dupa timp sau in timp ce alerg raman fara timp? Parc-as fi o clepsidra care se scurge cu viteza unei masini de raliu.

Si totusi din cand in cand ma intreb daca sunt mort sau viu? Mult prea ocupat, n-as avea timp nici sa mor..Nici vorba sa scriu!


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

cauta cautare cautand

Plimbare pe elefanti

Like me on Facebook

Follow Blog via Email

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

S-a alăturat 1 abonat

dada history